...

nu mai stiu ce e important.
cred ca muzica e cea mai importanta.
nu am putea fara muzica.
nici eu.
nici tu.

- E in 23 azi, ii spune el. Discutia are loc in redactia revistei unde ea lucreaza. - Si ce daca?, ii raspunde ea, pieptanindu-se in oglinda. - Ai spus ca pe 23 iesim impreuna.- N-am spus niciodata asa ceva.- Esti o mare mincinoasa.- Nu-i adevarat.- Ha-ha..- Ce inseamna “ha-ha?”- Nu stiu. Vrei sa spui ca tu nu minti?- Nu.- Niciodata?- Citeodata mint. Dar in general nu.- Citeodata… cind?- Te mint pe tine uneori.- De ce pe mine? Nu te atrag ca barbat?- Nu e asta.- Gasesti ca am nasul prea mare?Ea ride cu toti dintii, isi scoate rujul din poseta si se rujeaza: - Nu, chiar deloc. Dar de ce vrei sa iesi cu mine?- Pentru ca esti draguta, esti tandra…- Te intereseaza si altceva la mine?- Da, totul: parul, ochii, nasul, gura, miinile…- Prin a iesi cu tine intelegi sa ma si culc cu tine?El tace, fumeaza.- Raspunde-mi, te rog. Citi ani ai?, continua ea sa-l intrebe.- 21, ii raspunde el in timp ce-si aprinde o tigara.- Parintii tai traiesc?- Da.O priveste nedumerit.- Te vezi des cu ei?- Din cind in cind.El fumeaza si priveste in tavan.- Iesi des cu fete?- Din cind in cind.Si, dind afara fumul din plamini, ii spune apoi:- Da, chiar mi-ar placea sa ma culc cu tine. Dar tie?- Nu m-am gindit niciodata.- Dar acum, ca te-am intrebat?Ea tace, se piaptana in oglinda.- De ce ai spus ca iesim pe 23 ?, o intreaba tot el.- A fost o minciuna.- De ce? Eu chiar am crezut.- Stiu ca n-a fost frumos….Iesi des cu fete…noaptea?- }i-am spus ca da.- Cu ce fel de fete?- Fete care-mi plac.- Ca mine?- Da.El se uita la ea strimbacios-intrebator.- Iesi si cu tirfe?- Da, am iesit o data…Dar le gasesc reci si deprimante.- Nu vreau sa stiu mai mult.- }i-e teama ca ma culc cu tine, de asta nu vrei sa iesim? o intreabadin nou.- Da, poate.- De ce ti-ar fi teama? Te gasesc incintatoare!- Ma face sa ma simt angoasata.- Cred ca ai niste sini clasici.Ea ride cu toti dintii, uluita.- E important, sa stii! continua el, in timp ce ea priveste podeaua.- Uite-te in ochii mei! ii porunceste el: La ce te gindesti in clipa asta?- La nimic.- Trebuie sa te gindesti la ceva in timp ce ma privesti..- Doar te privesc.- Dar la ce te gindesti?- Care e pentru tine centrul universului?, il intreaba ea.- Centrul universului?! E prima noastra conversatie adevarata si tu puiasemenea intrebari ciudate…- E o intrebare comuna, totusi. Care-i raspunsul, deci?- Dragoastea, presupun.- Asta chiar e ciudat. Eu as fi raspuns: «eu».V-am redat un dialog ce se desfasoara, printre multe taceri, peparcursul a aproximativ 15 minute, in filmul “Masculin-Feminin”, ocapodopera a lui Jean-Luc Godard. Nimic desuet sau demodat inacest film din anii ‘60, in alb si negru. Ritualul ludic al indragostirii eacelasi de cind lumea, iar marea maiestrie e de a-i surprindecandoarea si de a face ca lucrurile sa para mereu altfel. Esteceea ce a reusit si Godard, cu mijloace extrem de simple, dar printr-o abordare neconventionala a unui film complex despre generatia “copiilor lui Marx si Coca-Cola” – explicatie ce apartine artistului insusi.

"Am ajuns sa cred ca fericirea
nu-i o treaba pentru pamânteni.
Si i-am spus cunoastere
unei brume zilnice, molipsitoare
care nu era de fapt decât nehotarâre."
(Felix Grande)

Dorinte.Imposibilitate.Nevralgie.IAR.
Stare de NU..NU..Nu sunt eu.
Incerc sa schimb...
Incerc sa merg, sa urc, sa urc, sa urc...tot mai sus.Stiu ca pot!
(P.S.E greu de una singura!)
Incerc sa schimb...
Vreau doar sa fiu fericita.
As fi fericita daca ar fi si ceilalti fericiti.
(P.S.Stiu ca TU esti fericit...ah, si TU...)
Inca iubesc(iubirea e complexa, iubesc in multe feluri:)
Da, asta chiar ma face sa fiu fericita.
Va multumesc!

Există şi vocale interzise.
ai spus Da. am spus Da.
nimic nu se auzea în afară.
eram începători. eram în acordul simplu.

...după răspunsuri urmează alte întrebări
tot mai înecăcioase
ai spus Da. am spus Da

...timpul a plesnit zemos ca un pepene.

Urasc Femeia din mine
care nu stie sa zambeasca sa vorbeasca sa rada
ea tace
si crede ca tacerea o face
Mai Frumoasa.

[...Sarmanii oameni tineri! oamenii tineri au sufletele facute tandari, viata le calca pe inimi ca pe niste frunze ingalbenite in mai...]

Nu-mi cere intelegere
cand toate ale tale sunt neintelese,
voi mai trece pe aici
fara trambite, fara lautari,
zilele vor fi la fel de numarate
precum clipele schimbarii la fata,
voi pune atunci verdictul
fara a lasa lacrimile
sa-ti vindece ranile.
Prea profunda ti-a fost neintelegerea
iar eu prea aproape greselii.

Univers in expansiune
devin tot mai mic
pentru aceste distante

te departezi cu fiece zi
privirea nu mai ajunge la tine

masor in pariseci clipa revederii.

îţi scriu pentru că mi-e dor.
pentru că munţii nu s-au mişcat din loc
şi nu s-a anunţat nici o eclipsă de soare
aşa credeam cândva, mai stii?
îţi scriu pentru că trebuie să înţelegi
cum timpul îţi păstrează amprentele
cum toamna asta s-a adunat în mine
ca un morman de gunoaie şi eu nu mai am destul suflet
să îi dau foc.
oare cum se asortează venele tale cu felul meu de-a iubi?

caut norocul în culoarea frunzelor de parcă aramiul lor
ar fi singurul vis care mai poate trăi lângă mine.
nopţile se lungesc ca un şarpe lipicios
le trăiesc de la răsărit spre nicăieri
ghemuită în vise cu tine.

îţi scriu pentru că am crescut o dată cu tine
iar delirul începe întotdeauna acolo unde se spulberă un zid
în care am fi putut crede până la moarte
pentru iluzii, pentru neant, pentru tot ce ne-am dorit să fim
uite-mă prinsă în aceeaşi lumină, încă mai port în braţe
veşnicia pe care mi-ai promis-o cândva

îţi scriu pentru că mă trezesc nopţile
plină de spume ca un epileptic şi nu e nimeni aici
să mă ajute să nu-mi înghit limba.

pentru că vreau să ştii toate astea
şi da,
încă aş face schimb de vieţi cu tine.

nu spun nimic
doar ca
respiratia mea are ritmul noptii de atunci
sacadata pe alocuri
lina pe altele
ca toamna care ne acopera foile galbene ale zilelor
nu mai am cerneala nu mai am
soa
re.

Incep sa-i inteleg pe cei ce se retrag. Dintr-o data te trezesti in fata foii virtuale de hartie, alba, care abia asteapta sa o mazgalesti cu cerneala gandurilor tale si iti dai seama ca....nu ai ce sa scrii.
Poti incepe cu banalitati, chiar asta faci si incerci sa-ti dai seama de ce... de ce le-ai scris !?! De ce nu ai tacut, de ce nu te-ai putut opri ... de ce nu te-ai oprit la timp.
Incerci sa depeni amintiri si nu reusesti decat cu o parte din ele, brusc simti cum pierzi controlul si ....iata...acum scrii iar in nestire...toate sunt gandurile si amintirile tale inchise intr-un turn de fildes al vocilor surde.
Incepi de undeva si te trezesti aruncat in sfere indescifrabile, inaccesibile ... ca vechile si propriile ganduri. Fara sa vrei te izbesti de ziduri din ce in ce mai tari...in loc sa te descarci(ce purificare, adevarat proces al constiintei.....catharsis) te adancesti si mai mult si ....parca te dor mai mult acum amintirile. Dar totusi continui...nu te lasi batut....Bravo!Ai reusit!De azi si pana la urmatoarea decadere poti fi fericit...

Inceputul e intotdeauna dificil...ti se impleticesc, parca, literele unele in altele, degetele o iau inaintea cuvintelor si nu tin pasul cu aglomeratia de ganduri de iti vin in minte... Ce greu e sa adaugi culoare foii albe de hartie, si cu toate acestea te trezesti dintr-o data ca scrii in nestire, insiruind cuvinte dupa cuvinte, dupa cuvinte....