îţi scriu pentru că mi-e dor.
pentru că munţii nu s-au mişcat din loc
şi nu s-a anunţat nici o eclipsă de soare
aşa credeam cândva, mai stii?
îţi scriu pentru că trebuie să înţelegi
cum timpul îţi păstrează amprentele
cum toamna asta s-a adunat în mine
ca un morman de gunoaie şi eu nu mai am destul suflet
să îi dau foc.
oare cum se asortează venele tale cu felul meu de-a iubi?
caut norocul în culoarea frunzelor de parcă aramiul lor
ar fi singurul vis care mai poate trăi lângă mine.
nopţile se lungesc ca un şarpe lipicios
le trăiesc de la răsărit spre nicăieri
ghemuită în vise cu tine.
îţi scriu pentru că am crescut o dată cu tine
iar delirul începe întotdeauna acolo unde se spulberă un zid
în care am fi putut crede până la moarte
pentru iluzii, pentru neant, pentru tot ce ne-am dorit să fim
uite-mă prinsă în aceeaşi lumină, încă mai port în braţe
veşnicia pe care mi-ai promis-o cândva
îţi scriu pentru că mă trezesc nopţile
plină de spume ca un epileptic şi nu e nimeni aici
să mă ajute să nu-mi înghit limba.
pentru că vreau să ştii toate astea
şi da,
încă aş face schimb de vieţi cu tine.
